Acasă » Știri » Țigara electronică și cea hibrid ar putea fi interzise în spațiile publice

Țigara electronică și cea hibrid ar putea fi interzise în spațiile publice

De: Cancan 12/04/2018 | 16:33
Țigara electronică și cea hibrid ar putea fi interzise în spațiile publice

Dacă până de curând, țigara electronică și cea hibrid (dispozitive care încălzesc tutunul) erau permise în spații publice închise, acest lucru s-ar putea schimba în curând. Astfel, țigara electronică și cea hibrid ar putea fi interzise prin lege în spațiile publice închise, la fel ca țigaretele normale. 

Mai mulţi parlamentari USR au depus la Senat un proiect pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în sensul interzicerii fumatului ţigărilor electronice şi a dispozitivelor ce încălzesc tutunul în spaţiile publice.

„Ţigările electronice şi dispozitivele ce încălzesc tutunul nu ard materia vegetală, ci produc aerosoli. Drept urmare, nu este interzis consumul acestora în spaţii publice, conform legislaţiei în vigoare. Or, necunoscând impactul pe care aceste produse îl pot avea asupra sănătăţii consumlatorilor sau al persoanelor din al persoanelor din jur este necesară extinderea sensului legii pentru interzicerea acestor produse în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, locuri de joacă şi instituţii sanitare sau de învăţământ. Raţiunea acestor modificări legislative este similară celor care au dus la includerea în forma actuală a Legii nr. 349/2002, art. 3 al 1² a prevederilor suplimentare privind interdicţia ţigărilor electronice în mijloacele de transport în comun”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative, potrivit Mediafax.

Proiectul modifică următoarele articole: la art. 2, litera e) se modifică şi va avea următorul conţinut: “fumat se înţelege inhalarea involuntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigarete, ţigări de foi, cigarillos şi pipe, precum şi inhalarea involuntară a aerosolilor rezultaţi în urma vaporizării substanţelor cu dispozitive electronice de tip ţigaretă electronică sau al dispozitivelor ce încălzesc tutunul fără a produce combusti amestecului”. La art. 3, alineatul 1² se abrogă.

Iniţiativa depusă la Senat, în calitate de primă cameră sesizată, este semnată de 23 de parlamentari USR, PNL, UDMR şi câţiva independenţi.

Raed Arafat propune interzicerea țigării electronice în spațiile publice

Raed Arafat, secretar de stat în MAI, propune interzicerea utilizării în spaţiile publice a ţigărilor electronice, prin aplicarea unor măsuri similare modului în care sunt consumate cele clasice.

900% creştere în utilizarea ţigărilor electronice în şcolile în perioada 2011-2015. Un răspuns clar la cei care spuneau că astfel de produse nu sunt destinate copiilor şi nu influenţează adolescentii.Vorbim de ţigările electronice care se află pe piaţă mult înaintea dispozitivelor care încălzesc tutunul. Urmeaza să vedem în viitor şi impactul noilor dispozitive intrate pe piaţă recent. Este clar că trebuie acţionat urgent prin interdicţia promovării şi a utilizării în spaţiile publice aplicând reguli similare celor aplicabile ţigărilor clasice pentru toate aceste dupozitive”, scrie Raed Arafat pe Facebook, distribuind un articol al CNN privind creşterea procentului de utilizare a ţigărilor electronice în şcoli.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Abonament nelimitat la Digi RCS-RDS România, cu doar 7.5 lei pe lună! Ce trebuie să faci
Abonament nelimitat la Digi RCS-RDS România, cu doar 7.5 lei pe lună! Ce trebuie să...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut: e pe drumul spre călugărie și a ajuns să arate așa la 52 de ani!
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani și cu ce se ocupă acum actorul celebru din telenovele
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander într-un lansator-momâie lăsat de ucraineni în câmp
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Un șofer a primit o amendă de 6600 de lei și a rămas fără permis 10 luni pentru haosul provocat în trafic fugind de poliție
Un șofer a primit o amendă de 6600 de lei și a rămas fără permis...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a fost operat! Actorul a transmis un mesaj dureros: „Îmi lipsesc lacrimile”
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează de 40 de ani. „Mie nu mi-au plăcut niciodată bărbații mici de statură.”
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei armonie și noroc. Face fructe ce au un beneficiu important pentru sănătate
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei armonie și noroc. Face fructe ce...
Satul din România care a fost demolat în trei zile. Oamenii au fost obligați să se mute: “Nu a mai fost nicio casă”
Satul din România care a fost demolat în trei zile. Oamenii au fost obligați să...
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui...
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Cum poate fi identificat un psihopat conform cercetătorilor
Cum poate fi identificat un psihopat conform cercetătorilor
Statul plăteşte câte 15.000 de lei. Românii ce vor primi cele 2 vouchere. E urgent
Statul plăteşte câte 15.000 de lei. Românii ce vor primi cele 2 vouchere. E urgent
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
BANC | Servitoarea familiei Bulă este concediată
BANC | Servitoarea familiei Bulă este concediată
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa:...
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a prăbușit la pământ. Imagini cu un puternic impact emoțional
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
Momente complicate pentru Ana Baniciu. Se împlinesc doi ani de la pierderea mamei. Ce mesaj a transmis vedeta
Momente complicate pentru Ana Baniciu. Se împlinesc doi ani de la pierderea mamei. Ce mesaj...
Planta care te ajută să ai un somn liniștit. Mulți o au în casă, dar nu știu că le poate rezolva o mare problemă
Planta care te ajută să ai un somn liniștit. Mulți o au în casă, dar...
Alina Bădic anunță noroc, fericire și realizări pentru 3 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până pe 18 mai
Alina Bădic anunță noroc, fericire și realizări pentru 3 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste...
×